Cum alegi intre tabletele de 7 si 10 inch

In prezent, piata tabletelor este impartita intre tabletele de 7 inch si tabletele de 10 inch. Cele cu diagonala de 10 inch s-au dovedit mult mai populare decat cele de 7 inch, lucru s-a datorat cu precadere faptului ca prima tableta (iPad-ul Apple) a avut diagonala de 9.7 inch.

Pentru a concura cu tableta celor de la Apple (lucru greu de facut in primii ani), ceilalti producatori au optat pentru tablete cu dimensiunea de 7 inch, mai ales datorita faptului ca Apple nu a avut pana in 2012 nici un produs in aceasta gama.

Tabletele de 7 inch si 10 inch au un public tinta diferit, in functie de modul in care se vrea a fi utilizat acest gadget. O tableta de 7 inch are dimensiuni mai mici, fiind mai usoara si cantarind de regula undeva intre 300 si 350 de grame. Acesta este motivul pentru care multe persoane prefera aceasta tableta atunci cand nu sunt acasa, pentru ca ea incape fara probleme intr-un rucsac de mici dimensiuni sau o geanta obisnuita. Este alegerea ideala daca iti place sa ai la tine o tableta.

In cazul tabletei de 10 inch, trebuie sa iei in calcul o geanta speciala pentru gadget-uri IT&C, aproape la fel de mare ca cea a unui laptop ultraportabil, iar greutatea unei astfel de tablete este undeva intre 600 si 650 de grame (discutam tabletele din segmentul mediu de pret). Tabletele care au aceasta diagonala sunt mai des utilizate acasa, sau la birou, mai ales pentru ca necesita folosirea ambelor maini datorita dimensiunilor mari. Pentru jocuri sau alte activitati din sfera multimedia, o tableta de 10 inch este mult mai potrivita, in primul rand datorita displayului mai mare. Un film se vede mult mai bine pe o tableta cu un display mai generos, iar orice joc este si el mai captivant pe o astfel de tableta. Dar, exista si neajunsuri; spre exemplu, la o utilizare mai indelungata a tabletei de 10 inch, incheieturile incep sa doara, indiferent ca ne referim la browsing sau la filme, mai ales daca ai mainile mai mici (valabil in special pentru femei). Nu acelasi lucru se intampla si cu tableta de 7 inch, care este aproape de dimensiunile unui phablet.

In concluzie, alegeti ceea ce vi se potriveste: ai maini solide si vrei ecran generos? – mergi pe tableta de 10 inch, fara discutie. In caz contrar cea de 7 inch iti va oferi un compromis acceptabil.

Both comments and pings are currently closed.
Powered by WordPress